GENOA - SAMPDORIA
10.12.2021 21:45,
Vineri, de la ora 21:45,
Genoa și Sampdoria deschid etapa cu numărul 17 din Serie A. Specialiștii anticipează un derby local care va sta sub semnul echilibrului, între două formații care traversează o eclipsă de formă și se află în jumătatea inferioară a clasamentului.
Genoa a avut un start foarte slab de campionat și nu și-a revenit nici până acum, când am ajuns aproape de jumătatea sezonului. Il Grifone are o singură victorie în cele 16 partide disputate până acum, 7 egaluri și nu mai puțin de 8 eșecuri și ocupă locul 18, primul retrogradabil. Cagliari și Salernitana, cu 9 și, respectiv, 8 puncte sunt celelalte două formații aflate sub linie.
Genoa traversează o perioadă extrem de dificilă și vine după două egaluri și 3 înfrângeri în ultimele 3 etape. În ultima etapă, trupa preluată recent de Andriy Shevchenko a fost învinsă, în deplasare, de Juventus, scor 2-0. Fostul jucător legendar al lui AC Milan are misiunea extrem de dificilă de a o salva pe Genoa de la retrogradare, dar nu a obținut nicio victorie de când a preluat echipa, în urmă cu aproape o lună.
Nu uita să profiți de cotele mărite de la Fortuna și de promoțiile zilnice din ofertă!
De partea cealaltă, Sampdoria ocupă locul 15, cu 15 puncte acumulate în primele 16 runde, și are și ea o perioadă dificilă: vine după două înfrângeri la rând, 1-3 la Fiorentina și 1-3 cu Lazio. Radu Drăgușin a fost introdus imediat după pauză, în meciul din runda precedentă, contra romanilor, și a avut o evoluție apreciată.
Formația pregătită de Roberto D'Aversa face tot posibilul să scape din zona "nisipurilor mișcătoare" și acum are ocazia de a obține extrem de importantă atât pentru orgoliu, cât și pentru a face un pas mare către mijlocul ierarhiei. Va reuși Sampdoria să se impună în derby sau își va reveni Genoa chiar în fața rivalei? Pariază acum!
STATISTICILE PARTIDEI:
- Genoa este fără victorie în ultimele 5 meciuri: 3 eșecuri, 2 egaluri
- Genoa nu a înscris în ultimele 4 meciuri
- Sampdoria are 3 eșecuri și 2 victorii în ultimele 5 partide
- Ultimele 4 meciuri dintre Genoa și Sampdoria au fost GG
- Genoa are 2 victorii în ultimele 5 meciuri cu Sampdoria (2 egaluri, 1 eșec)
Joacă ACUM!