Ora
Cote
1.01
1000

INTER - REAL MADRID

15.09.2021 22:00,
Autor analiză: Fortuna
pic

E zi de meci mare la Milano, miercuri, de la ora 22:00. Inter primește din nou vizita lui Real Madrid, după ce granzii din Italia și Spania s-au întâlnit și în ediția precedentă a Ligii Campionilor. Începe o nouă campanie europeană în UCL, iar cotele sunt foarte atractive!

Inter l-a pierdut în această vară pe Romelu Lukaku, revenit la Chelsea, dar echipa a căpătat forță ofensivă prin transferurile lui Edin Dzeko și Correa. La partida cu Real, Inter nu va putea conta pe accidentații Bastoni și Sensi, la care se adaugă Eriksen, cu probleme medicale speciale. 

Chiar și așa, Simone Inzaghi este încrezător în șansele echipei sale, deși Inter a cam suferit în startul de sezon din Serie A: victorie grea cu Verona (3-1) și rmeiză la Sampdoria, scor 2-2. Cu toate că îi are pe De Vrij și Skriniar, defensiva de pe Meazza a suferit până acum.

Nu uita să profiți de cotele mărite de la Fortuna și de promoțiile zilnice din ofertă!

Real Madrid vine după un entuziasmant 5-2 cu Celta Vigo, pe teren propriu, meci în care elevii lui Ancelotti au revenit de două ori pe tabelă. Cu trei victorii și o remiză (bine meritată) în primele patru etape din La Liga, Realul "respiră" un aer proaspăt în atac, unde strălucesc Benzema, Vinicius și Hazard. Francezul Benzema vine după un hattrick de vis cu Celta Vigo!

Sezonul trecut, când Inter a câștigat titlul în Italia, nerazzurrii au pierdut ambele dueluri cu Realul lui Zidane, în grupele Ligii Campionilor. A fost 2-3 la Madrid și 0-2 la Milano, astfel că  "galacticii" pornesc firesc favoriți în deplasare. Din grupa D mai fac parte Șahtior Donețk și Sheriff Tiraspol, așa că Inter și Realul ar trebui să se califice fără mari emoții în faza următoare. De la Real nu vor putea juca Bale, Ceballos, Jovic, Kroos și Alaba, accidentați.

Real Madrid are avantajul psihologic al victoriilor obținute în ultimii ani cu Inter, indiferent că cele două formații s-au întâlnit în cupele europene sau în turnee amicale. Sunt două echipe mature, cu loturi de calitate, care ar trebui să producă un duel spectaculos. Niciuna dintre ele nu are o defensivă de nebătut, așa că pariul pe "ambele marchează" poate fi soluția câștigătoare pentru tine. Un lucru este sigur: ai parte de spectacol în aplicație!

La Fortuna ești premiat în fiecare zi: dacă joci online, ai cote mărite și extra-câștig pe bilete, plus promoții speciale în fiecare lună. Cashout, validare instant, combinații speciale și live streaming - toate sunt la o atingere distanță, pe site sau în aplicație. Totodată, în agenție ești "acoperit" cu Pariul Șansă și te premiem dublu dacă ești cu adevărat inspirat!
Joacă ACUM! 


🎾 🏆 🏒 💡 💣 💩 💰 🍺 👍 😛 😞 😭 🤮 🥊 💀 😀 😇 😡 😲 🤔
Nu există postări în discuţie